Pana astazi eram foarte necajit pentru ca nu-mi aduceam aminte de aproape numic ce s-a intamplat cu mine inainte sa am 10 ani. Insa astazi, din nefericire, o mica amintire care surprinde trei luni din viata mea, a iesit la suprafata din memoria mea adinca. Cum? Simplu! Am aflat ca unul dintre prietnii mei a ajuns la spitalul de pneumofiziologie din Oradea, care se afla pe strada Izvorului, si m-am gandit sa-i fac o vizita. Dupa o plimbare lunga si obositaore am ajuns la o constructie destul de dubioasa; am avut o senzatie de deja vu.Am intrat si indata mi-am dat seama ca deja fusesem acolo candva, mai demult. Dupa cele vazute, nu a trebuit mult si am realizat ca, ce au povestit parintii mei despre perioada cand am suferit de TBC, era adevarata. Mi-am adus aminte de multe detalii: eu nu am fost tratat la acel spital unde am fost astazi ci la cel de copii, eram inchis intr-o "cutie" fara capac din ceva material transparent (sticla sau plexid, presupun si dimensiuni de 1.5/1/1m aprox ), nu am avut voie sa ies doar cand trebuia sa-mi fac lucrurile, am avut o papusa fermier si in fiecare seara ma gandeam la parinitii mei deoarece imi era dor de ei. Singul fapt ce ma consola era ca si sora mea era intr-o "cutie" exact langa mine.
Nu! Nu sunt deloc multumit cu o astfel de amintire urata. Faptul ca eu am fost internat in spital e cel mai urat lucru din viata mea. In fine, poate ar fi fost mai bine sa nu-mi aduc aminte. Altadata ma voi gandi de doua ori ce vreau sa-mi amintesc si ce nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu